SHARE
  • Sunt multe localități din Hunedoara care stau mai rău în ce privește curățenia față de municipiul Hunedoara. Nici orașul nostru nu se prezintă excelent – în locuri de pe marginea drumului spre Călan, din jurul lacului Cinciș (nu e chiar Hunedoara, dar l-am adoptat), prin zona combinatului s-au tot adunat gunoaie.

Dar zonele rezidențiale sunt, în general, curate. Mai sunt și excepții – niște blocuri de asistați social – dar să le trecem cu vederea, că iar or să se plângă unii că discriminăm oamenii dacă spunem să nu mai arunce sacii cu gunoaie pe fereastră.


Așadar, în cartiere și pe străzile din oraș aș putea spune că este curat. Iar dacă nu este, bănuiesc că dacă apelăm la serviciul de salubrizare vin oamenii.

<

Am fost prin alte orașe din județul Hunedoara și am văzut gropi de gunoi la doi pași de blocuri, unele cred că atârnă netulburate de mai mulți ani. Lupeni (colonia Ștefan), Vulcan (Dallas), Orăștie (cartierul de pe malurile râurilor Orăștie și Sibișel), Simeria (am văzut coșurile pline ochi), Petroșani (zona gării și coloniei), Aninoasa (zona minei), Geoagiu (la Muzicanți) și chiar și civilizata Deva (pe centură și dincolo de ea) sunt câteva exemple.
Aproape fiecare sat are propria sa ladă de gunoi – de obicei, în locuri mai ferite, umbrite de pădure și pe malul râurilor. Nu știu ce au sătenii cu râurile de le înfundă cu mizerie, cadavre de animale, mobilier stricat, deșeuri din construcții. Apele murdare ajung în pânza freatică și apoi în casele oamenilor, iar alteori le beau animalele.

Ajungi într-un oraș de munte ca Lupeni, cu mulți oameni cumsecade și pe care unii încească să ni-l arate în modul cel mai plăcut și găsești așa ceva… Sau vii în Hunedoara pe drumul dinspre Călan și vezi pe dealurile Hășdatului, Nădăștiei și Silvașului zone unde localnicii scapă de ce au prin case… imaginile astea se șterg greu din minte, chiar și atunci când nu ai ce reproșa în restul excursiei.
Din păcate, cea mai la îndemână soluție este să curățăm la nesfârșit după asemenea personaje, mai puțin adaptate. Dacă lași locurile în voia lor, nu or să vină oamenii mustrați de conștiință, să le adune singuri, ci doar să mai adauge câte ceva de lepădat acolo.

 

Related Posts: