Când am ajuns în locul unde, timp de două secole, fusese turnul de control al vieţilor comunităţii din satul Gialacuta, pământul încă mai fumega.
Rămăşiţele câtorva foşti stâlpi de susţinere ai bisericii Sfinţilor Arhangheli mai păstrau jarul în care s-au perpelit în ultimele zile, sub privirile agonizante ale celor câţiva bătrâni ce mai populează această zonă.
Bucăţile de moloz şi tăblăria erau la fel de încinse. Monumentul istoric s-a năruit, după ce oamenii au dat foc vegetaţiei uscate din împrejurimi şi apoi şi-au văzut de ale lor. Între timp, flăcările au cuprins biserica din lemn de pe coama dealului şi cimitirul vechi şi nimeni nu a mai fost în stare să le oprească furia. Nici măcar clopotul nu a rămas întreg: s-a topit. Durerea sătenilor e înfiorătoare: oamenii au plâns la gândul că au rămas fără biserica unde veneau o dată pe lună, atunci când avea loc slujba de duminică. La fel de trist mi-a părut şi preotul.
Cine va plăti pentru distrugerea monumentului istoric din satul cu nouă locuitori, cu case părăsite, ţinut în viaţă până acum doar de această bisericuţă veche din lemn? Răspunsul îl pot da de pe acum, pentru că “autorităţile” ridică din umeri: nimeni.
Gialacuta, unul dintre cele mai pitoreşti sate din Munţii Metaliferi, a rămas aproape pustiu.
Aşezarea de pe valea pârâului Gialacuta, traversată de un drum forestier, avea la începutul secolului XX aproape 300 de locuitori.
Oamenii lucrau pământul, creşteau animale, aveau livezi şi păşuni, iar unii erau angajaţi în minele şi exploatările forestiere din împrejurimi.
O biserică veche de peste trei secole şi o şcoală însufleţeau atmosfera satului izolat al comunei Brănişca, aflat la circa 30 de kilometri de municipiul Deva.
Satul arhaic din Ţinutul Pădurenilor, înghiţit de pădure şi ţinut în viaţă de o mână de oameni. Este una dintre cele mai pitoreşti aşezări din Hunedoara VIDEO
Cu timpul, toate localităţile rurale de la poalele Munţilor Metaliferi s-au depopulat, însă fenomenul a fost resimţit cel mai profund de comunitatea din Gialacuta.
„Oamenii din Gialacuta, Căbeşti, Furcşoara şi Bărăştii Iliei, satele din zonă unde au mai rămas câţiva locuitori, se ocupau cu creşterea animalelor şi mai lucrau la Deva, la termocentrala Mintia sau la cariera de la Chişcădaga. Autobuzul cu navetişti oprea zilnic în apropiere de biserica din Căbeşti şi era mai tot timpul plin. Erau şcoli în zonă, iar până prin anii ´80 satele erau pline de viaţă. Se cultivau cartofi, grâu şi porumb, pe dealurile ocupate acum de pădure”, relata o localnică din satul învecinat, Căbeşti.
Până la biserica din Căbeşti, drumul este asfaltat, iar de aici, călătorii mai au de parcurs circa trei kilometri pe un drum forestier de pământ, până în Gialacuta.
Related Posts:
