SHARE

Azi mă gândeam la ştirile astea pe care le văd în toate ziarele, de zici că am copia unii de la ceilalţi. La ştirile şablon, de pe buletine de presă şi din comunicate. Cele care îi fac pe alţii să ne creadă superficiali că le scriem în loc să umblăm după altfel de subiecte. E aşa o ciudăţenie să vezi aceeaşi ştire în trei – patru şi măcar de-ar fi una interesantă. Nu. Încerc să mă feresc de comunicate şi nu sunt singurul, dar de multe ori nu îmi iese. Dacă scrii patru-cinci articole într-o zi şi mai ai şi altele de făcut eşti silit să fii superficial ;).

E bine să încerci să nu fii, clar. Mă gândeam la ştirile alea aiurea cu, să zicem, unul s-a înecat pe nu ştiu unde sau că altul a furat ceva, iar o casă a luat foc şi poliţia face nu ştiu ce acţiune de prevenire şi primăria organizează ceva. Pe ăstea le vezi în toate ziarele şi la tv bineînţels, şi nu doar că le vezi, dar eu le văd cum apar, pe grabă, de parcă ar fi bătaie pe ele care ziar să le dea primul pe net. Şi ele nu spun de fapt nimic. Dacă pui două-trei ştiri din astea pe zi pe site înseamnă poate că ţi-ai făcut treaba şi câţiva le-au citit, dar nu mai au nicio legătură cu jurnalismul. Trebuie doar să umple ceva, timp în care îţi consumi energia pentru ele şi ajungi să crezi că aşa e normal să lucrezi, că altfel nu se poate, că nu (prea) poţi alerga în lume să te întoci cu ceva – un reportaj, o poveste aiurea, că astea durează prea mult de documentat, sunt mai costisitoare mai contraproductive şi necesită talent… Va urma!

Related Posts: