SHARE

Cel mai bogat hunedorean a decedat azi, în Mercedesul S Klasse cu care defila pe şosea. Maşina de lux a fost zdrobită de un autotren, după ce a intrat pe contrasens, într-o depăşire, dar nu s-a mai putut redresa. Viteza!

Ironia sorţii: Alin Popa (42 de ani) a fost proprietarul unei companii de transport internaţional de mărfuri şi a deţinut, la un moment dat, peste 1.000 de autotrenuri. Şi-a găsit sfârşitul în impactul cu un .

Popa a avut o avere de peste 20 de milioane de euro, însă unii susţin că a fost mult mai bogat. Cert este că nu a luat nimic cu el… în mormânt. Te întrebi de ce ne prinde întotdeauna nepregătiţi, ca în cazul de faţă, al omului care visa poate la o bătrâneţe liniştită şi îndestulată sau poate nu avea timp să viseze deloc, din cauza problemelor, a banilor. Cu cât ai mai mulţi, cu atât eşti mai nefericit, se spune.

Patronul EDY avea o soţie şi un fiu de 19 ani!

Deşi, cred eu, fericirea e mai mult o stare sufletească pe care o trăieşti indiferent de cât de sărac eşti. Poţi să te bucuri de viaţă şi trăind în mizerie. În fine, omul a decedat, bănuiesc că nu a mai apucat să îşi împartă averea, datoriile, poliţele, afacerile, să lase elicopterul moştenire, să facă act la notariat…

CITIŢI MAI MULTE AICI!

Related Posts: