SHARE

Nu mă aşteptam la aşa o dispariţie brutală din viaţa publică a fostului primar al Hunedoarei, Ovidiu Hada. De două luni, de la data x 🙂, când a trebuit să predea cheile primăriei (sau, mă rog, a făcut-o mai devreme, dar să trecem peste asta) Ovi’, cum îi spun prietenii, s-a făcut aproape nevăzut.

Am înţeles că are afacerile lui, treburile lui, prin alte părţi, nu prin , că mai ajunge prin oraş doar cât să stea la o terasă şi cam atât. Ce chestie ciudată! Ultima sa declaraţie de presă am citit-o în Replica:  “…Nu mai candidez în viaţa mea la Hunedoara, pentru că am constatat că hunedorenii nu ştiu ce vor, şi-n plus le place să fie minţiţi şi conduşi de oameni corupţi…”Poate a fost şi singura sa declaraţie, cel puţin eu alta nu am mai văzut în presa locală, după 10 iunie. Chiar şi aşa, cu dispariţia  misterioasă, clar, nu îmi fac griji pentru el.

A fost un primar… well, cum să spun, de unde să îl iau? Prieten nu am avut “onoarea” să îi fiu, nici duşman, bineînţeles (şi în presă se poartă simpatiile şi, mai ales, antipatiile, mie mi-s indiferenţi cei mai mulţi dintre politicieni)… Nu am strâns nicio poză bună cu el, aşa că am pus aici fotografia marelui artist hunedorean Constantin Zgâmbău, fost funcţionar local pe probleme culturale şi de comportament (“prietenul” lui O.H.), şi, nu în ultimul rând, omul care a produs cea mai interesantă fază din istoria recentă a primăriei (vezi ).

Fostul primar a avut meritele lui: cel mai important e legat de asfaltarea bulevardelor pe fonduri UE. O să îi fim recunoscători, nu pentru totdeauna, bineînţeles, că aşa e. Apoi ne-a distrat cu perlele lui. Ne-a spus şi că ne dă în judecată, pe unii dintre reporterii şi lucrătorii din presă, că scriem numai prostii, adică de rău despre el, că suntem tendenţioşi, “vânduţi”, incompetenţi etc. Dar până la urmă i-a trecut (sper). În concluzie, a fost ok, că doar nu o să mă apuc să îl înfierez acum. Dar nu mi-am putut da seama nici măcar acum dacă are ceea ce numim cu atâta drag simţul umorului.   

Related Posts: