SHARE

Foarte multe ziare şi site-uri dedicate ştirilor funcţionează în judeţul şi probabil numărul lor va creşte în perioada următoare. Uneori am impresia că sunt mai multe site-uri de informaţii decât jurnalişti. Totuşi, e foarte greu să găseşti oameni (buni) să muncească în presa din . Se întâmplă asta pentru că ziarele nu mai au notorietate, deci nu mai atrag “tineri dornici de afirmare”, pentru că să lucrezi la un site de ştiri necesită un efort destul de mare, pentru că în televiziune de exemplu nu prea găseşti oameni să te ajute să înveţi meserie şi pentru că din ce în ce mai puţini oameni talentaţi mai preferă încă Hunedoara sau . Iar despre salarii, aş zice că oferta nu e una motivantă pentru viitor: dacă lucrezi la cablaje poţi câştiga mai bine ca în . Imaginea care îmi vine în minte despre presa locală de la început de septembrie, o vreme în care toată lumea îşi încoardă muşchii, e că avem jurnalişti demotivaţi, suprasolicitaţi, epuizaţi sau plafonaţi. Sunt peste tot, dar nu toţi.

Dacă ar fi să mă pun într-una dintre cele patru categorii, cea mai apropiată mi-ar fi cea de “suprasolicitat”. Dacă ar fi să mă gândesc la lucrurile care ar putea folosi presei locale la resuscitare, lista e lungă. Aş începe cu oamenii care lipsesc din redacţii, în general: editori, angajaţi pentru web content, oameni specializaţi în marketing.

Aş zice oameni cu idei, talentaţi şi enzuziaşti. Din păcate, foarte puţini patroni investesc în aşa ceva şi chiar dacă ar căuta astfel de angajaţi, gen de “web content”, e destul de greu să îi găsească. Parcă toată lumea preferă să se lucreze în presa din Hunedoara în regim de avarie. Apropo de asta, mi-am amintit o poveste despre un patron care “ar fi vrut” să mai angajaze un reporter la un ziar, iar ceilalţi i-au spus că nu mai bine le măreşte lor salariile şi fac ei ştirile pe care ar fi trebuit să le scrie viitorul posibil angajat. Aşa că, probabil, le-a mărit salariile, cert e că nu a mai angajat omul pe nimeni. E o situaţie ilustrativă pentru mentalitatea noastră, dar nu cred că e şi productivă. Bineînţeles, au fost şi situaţii când au fost angajaţi “oameni de pe stradă”, cum spunea o fostă colegă, ţinuţi eventual să fie la număr, pentru ca după câteva zile să îşi dea aere de profesionişti. Ştiu că nu poţi deveni bun peste noapte – nu se întâmplă miracole sau nu cred eu în ele.

N-am intrat în presă cu gândul să câştig bani, am mai spus-o şi îmi place să îmi amintesc de asta – prima dată când m-am angajat aş fi lucrat pe gratis. După cei câţiva ani de la acel moment, în ciuda frustrărilor mele cotidiene, sunt mulţumit că nu m-am pervertit de la gândurile curate cu care fac meseria asta, de la ideea, una dintre ele – că noi avem multe (cu asta ne ocupăm) – de a scrie pentru oameni şi nu pentru bani, de a scrie cu mulţumirea că faci un bine, astfel, un bine fie şi nedefinit şi poate neaflat.

Related Posts: