Două zile de acum încolo nu mai deschid calculatorul. Merg în Oltenia (Dolj, adică Oltenia profundă), într-un loc unde nu a ajuns gazul, apa curentă, netul, reţelele de canalizare şi de socializare, asfaltul şi alte utilităţi fără de care noi cică nu am putea trăi, în timp ce oamenii de acolo… nu au aşa probleme existenţiale. Oricum îmi place, e clar, altfel nu aş merge.
Când eram mai mic, am fost chiar îndrăgostit de locurile acelea, aşa, bătute de soare. Dar mai ales de fetele de acolo, recunosc!
Acum m-am cuminţit, bineînţeles. Desigur, jumătate dintre prietenii mei (hai să zicem un sfert sau 10 la sută, că sună mai ok) nu m-ar crede. Dar ce ştiu ei?
În fine, înainte de a-mi face bagajele, am dat peste câteva imagini din Timişoara, în care un cuplu de porumbei a fost surprins în flagrant în timp ce făcea probabil ce ştia mai bine! Păsările astea nu au nicio grijă. Noi, în schimb, ne punem prea multe întrebări.



















