SHARE

Uneori am impresia că alergăm continuu pentru toate mărunţişurile pe care ajungem să credem că viaţa ni le cere pentru ca noi să funcţionăm normal. Tragi linie să te gândeşti cu ce te-ai ales, să zicem după o săptămână în care ai fost doar prea ocupat, şi rămâi cu nimic.  Eventual ai câteva regrete pentru lucrurile uitate – cele pe care mai trebuia să le faci pentru tine sau pentru prietenii tăi, dar, again, ai fost ocupat şi ai uitat. Eu am o grămadă de astfel de “restanţe”… Nici nu mai îmi place să mă gândesc la ele.

Vreau uneori zile fără , în care să nu sune alarma telefonului, să zac în pat ca unul din “Craii de curte veche”, cu draperiile trase… dar în acelaşi timp, îmi vine să cred că astfel de petreceri nu mi-ar fi de niciun folos. Mai degrabă, mi-aş rupe din somnul din ca să recuperez timp pentru mine.

Nu înţeleg de ce ne complacem în nevoia asta de a ţine tot timpul pasul cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru, de parcă totul s-ar prăbuşi – dacă ieşim din rutină, dacă dispărem pentru câteva zile, dacă uităm să plătim ratele la bancă, să mergem la ori să ne dăm întâlniri :).

Related Posts: